Dar pentru mântuire nu este suficient numai efortul propriu, nu este suficient numai efortul omenesc. Mântuirea are la bază conlucrarea, colaborarea omului cu Dumnezeu. Domnul Isus Cristos a făcut din plin partea lui pentru noi jertfindu-se pe cruce pentru a ne deschide calea spre mântuire, însă trebuie să facem şi noi partea noastră pentru a ajunge la mântuire. Nu ni se cere să ne dăm viaţa la propriu pentru credinţă, decât în cazuri de excepţie, când ar fi neapărat necesar. Pentru a ajunge la mântuire trebuie să credem în Domnul Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu, Mesia, Persoană din Sfânta Treime, să ne curăţim sufletul de păcate prin Taina Pocăinţei şi să-l urmăm pe el şi cuvintele sale, iubindu-l pe Dumnezeu mai presus de toate şi iubindu-i pe oameni ca pe noi înşine din iubire pentru Dumnezeu. Iar iubirea de Dumnezeu şi de oameni nu constă neapărat într-un sentiment, ci în păzirea poruncilor şi în fapte de milostenie (fapte de caritate) prin care punem în practică iubirea. Iar faptele de milostenie trebuie făcute cu umilință (cu gândul că fără ajutorul lui Dumnezeu n-am putea să le facem), nu făcute de formă sau cu scopul de a fi lăudaţi de oameni sau de a ne mândri. Dacă ne văd alții făcând fapte bune dar nu am intenționat noi să ne vadă, nu e nicio problemă, dar dacă noi intenționat facem fapte bune cu scopul de a fi văzuți și lăudați de oameni și de a ne mândri, în acest caz nu e bine.
Dar să revenim cu gândul la Învierea Domnului. După Înviere, Domnul Isus Cristos a mai rămas 40 de zile pe pământ, până la Înălţare, cu trupul glorificat, trupul de slavă pe care-l avea după Înviere şi a fost văzut de apostoli şi de mulţi alţi oameni. Apostolii au mâncat împreună cu el şi au vorbit cu el şi în acest timp de după Înviere. El le-a arătat urmele rănilor la mâini, la picioare şi la coastă. Trupul său după Înviere, deşi era tot trup material, avea proprietăţi supranaturale, era trup glorificat, trup de slavă: putea să dispară instantaneu dintr-un loc, să apară în alt loc, etc. De exemplu, după Înviere Domnul Isus Cristos a venit dintr-o dată în mijlocul apostolilor, deşi ușile casei în care se aflau ei erau încuiate de frica iudeilor. După Înălţarea lui la cer, apostolii au predicat toată viaţa lor despre Învierea Domnului Isus Cristos şi au fost martirizaţi pentru aceasta: când iudeii i-au bătut și i-au amenințat că îi ucid dacă mai predică despre Învierea Domnului, ei au preferat să-şi dea viaţa decât să nege adevărul Învierii. E clar că nu şi-ar fi dat viaţa pentru o minciună. În privinţa adevărului mărturiei întărită de sacrificiu, savantul Blaise Pascal a scris că el crede în cuvintele acelora care şi-au jertfit viaţa pentru adevăr: „Cred cu bucurie în cuvântul acelora care şi-au dat viaţa pentru ceea ce au spus.” sau „Nu cred decât istoriile care s-au scris cu sângele celor ce s-au jertfit pentru făurirea lor.”
Sfântul Apostol Pavel a scris că, după Înviere, Domnul Isus Cristos s-a arătat și la peste 500 de oameni deodată. După Înălţare i s-a arătat şi lui, pe când mergea spre Damasc ca să-i aducă pe creştinii de acolo legaţi la Ierusalim. După ce i-a apărut Domnul Isus Cristos, Sfântul Pavel, din fariseu şi prigonitor al creştinilor a devenit un mare apostol creştin: „V-am învăţat înainte de toate, aşa cum am primit şi eu: că Cristos a murit pentru păcatele noastre, după Scripturi; că a fost îngropat, şi a înviat a treia zi, după Scripturi; şi că S-a arătat lui Chifa (Petru), apoi celor doisprezece. După aceea S-a arătat la peste cinci sute de fraţi deodată, dintre care cei mai mulţi sunt încă în viaţă, iar unii au adormit. În urmă S-a arătat lui Iacov, apoi tuturor apostolilor. După ei toţi, ca unei stârpituri, mi S-a arătat şi mie. Căci eu sunt cel mai neînsemnat dintre apostoli; nu sunt vrednic să port numele de apostol, fiindcă am prigonit Biserica lui Dumnezeu.” (1Cor. 15,3-9)
Când Domnul Isus Cristos s-a arătat, după Înviere, și celor doi ucenici pe drumul spre Emaus, le-a explicat că este scris de multe veacuri în profeţiile Vechiului Testament că el trebuia să sufere, să moară pe cruce şi să învie a treia zi:
"Şi le-a spus că aşa este scris şi aşa trebuie să pătimească Cristos şi aşa să învieze din morţi a treia zi. Şi să se propovăduiască în numele Său pocăinţa spre iertarea păcatelor la toate neamurile, începând de la Ierusalim." (Lc. 24,46-47)
Iată un articol foarte interesant despre semnele de pe giulgiul din Torino care confirmă Învierea Domnului Isus Cristos. Giulgiul, care actualmente se află la Torino, este giulgiul cu care a fost înfăşurat trupul Domnului Isus Cristos când a fost depus în mormânt şi păstrează atât urmele suferinţei, morţii şi Învierii. Autenticitatea giulgiului a fost confirmată de cele mai recente investigaţii ştiinţifice:
„Mărturia Învierii
De asemenea, să nu amânăm a primi iertarea prin Taina Pocăinţei, pentru că nu ştim clipa decesului. Iată o carte care poate fi de un real folos pentru a face bine Taina Pocăinţei (Taina spovedaniei). Poate fi citită direct pe internet, fără a fi nevoie să fie desărcată în calculator, accesând linkul următor:
Înainte de a începe Taina Pocăinţei trebuie să-i iertăm din inimă pe cei cu care ne-am certat: să nu ţinem ură pe ei şi, în măsura posibilului, să încercăm să ne împăcăm cu ei, în mod personal (cel mai bine) sau dând un telefon pentru împăcare (a doua opţiune) sau scriind o scrisoare sau mesaj pentru împăcare (ultima opţiune). Trebuie să ne smerim și să încercăm să ne împăcăm. Dacă ei nu vor împăcarea nu mai este problema noastră, noi măcar ne-am făcut datoria de a încerca să ne împăcăm cu ei. Sau, dacă ne vine greu chiar să încercăm să ne împăcăm, măcar să arătăm bunăvoință față de acele persoane prin gesturi sau cuvinte, prin care să le dăm de înțeles că nu ținem supărare. În cazul în care nu întâlnim persoana cu care suntem certaţi şi nici nu avem vreo altă modalitate de a o contacta, nu trebuie să amânăm Taina Pocăinţei, ci trebuie să iertăm din inimă persoana, mergem la Taina Pocăinţei şi, cu prima ocazie în care vom întâlni persoana, vom încerca să ne împăcăm. În cazul în care persoana a decedat fără să ne împăcăm, să iertăm din inimă acea persoană.
Dar Taina Pocăinței se face numai personal, între Dumnezeu, preot și credinciosul penitent, nicidecum prin telefon, internet sau alte mijloace de comunicare, din două motive: atât pentru validitatea Tainei, cât și pentru garantarea cu strictețe a secretului mărturisirii din cadrul Tainei Pocăinței. Orice episcop sau preot respectă cu foarte mare strictețe secretul Spovedaniei, nu spune nimănui nimic. În decursul istoriei au fost și preoți uciși, dar n-au spus nimănui nimic din ce au auzit în cadrul Spovedaniei.
1)
Cercetarea cugetului: se începe cu o rugăciune la Duhul Sfânt, prin care cerem
luminarea minţii ca să facem bine cercetarea cugetului și întreaga Taină a
Pocăinţei. Trebuie să ne gândim ce păcate avem (de la ultima spovadă sau din
copilărie, după caz) şi de câte ori pe fiecare - măcar numărul aproximativ al
fiecărui păcat dacă nu ne amintim numărul exact. Pentru cercetarea cugetului e
cel mai bine să folosim întrebările dintr-un chestionar sau dintr-un Îndreptar
pentru spovadă (Îndreptar pentru spovedanie - se găseşte, de
regulă, la orice biserică şi îl puteţi căuta şi pe internet). Ca să nu uităm
din păcate la spovadă, este bine să facem o listă cu
păcatele, iar după ce ieşim de la Taina Pocăinţei, să ardem această
listă sau să o distrugem cât mai repede cu putinţă, ca să nu fie citită de
altcineva.
2)
Căinţa: trezirea căinţei în suflet pentru toate păcatele pe care le avem.
Căinţa este o durere a sufletului şi o detestare a păcatului săvârşit (a
păcatelor săvârşite), unită cu hotărârea de a nu mai păcătui pe viitor. Căinţa
nu înseamnă să ne pară rău numai pentru că prin păcat am pierdut sănătatea,
averea sau onoarea (lucruri trecătoare), ci căinţa trebuie să fie
suprafirească, adică să ne căim pentru că prin păcat ne-am pus în situaţia de a
pierde Împărăţia lui Dumnezeu şi de a merita suferinţa veşnică a iadului
şi l-am supărat pe Dumnezeu. În acest sens, găsim scris în Biblie, la profetul
Ioel: „Sfâşiaţi-vă inimile, nu hainele şi întoarceţi-vă la Domnul
Dumnezeul vostru.” (Ioel 2,13) Dumnezeu vrea „sfâşierea inimii”, adică
vrea să ne trezim căinţa în suflet pentru păcate şi să ne întoarcem la el prin
Taina Pocăinţei.
3)
Propunerea: Propunerea este hotărârea sinceră şi fermă, voinţa tare de a ne
îndrepta viaţa, de a nu mai face niciun păcat şi de a fugi şi de orice
ocazie care ar putea să ne ducă la păcat. Domnul Isus Cristos spunea
oamenilor cărora le ierta păcatele: „Mergi şi nu mai păcătui!” (In.8,11).
Trebuie să ne hotărâm să nu mai păcătuim niciodată, cu toate că există şi
posibilitatea să cădem din nou în păcate. Prevederea posibilităţii de a păcătui
în viitor nu împiedică propunerea (hotărârea) sinceră de a nu mai păcătui,
pentru că propunerea depinde de voinţă, în timp ce prevederea depinde numai de
conştiinţa pe care o avem faţă de slăbiciunea noastră.
4) Spovada
sau mărturisirea sinceră a păcatelor: să spunem preotului când ne-am spovedit
ultima dată (sau, după caz, cei care nu s-au spovedit niciodată să spună că nu
s-au spovedit niciodată) şi, de la ultima spovadă până în prezent sau din
copilărie până în prezent (după caz), să mărturisim preotului cu sinceritate
toate păcatele de care ne-am amintit, nu scuzându-ne, ci acuzându-ne în mod
sincer şi obiectiv de ele şi mărturisind şi numărul lor – iar dacă sunt păcate
al căror număr nu ni-l amintim exact, să mărturisim măcar cu aproximaţie
numărul lor. Dacă sunt păcate al căror număr nu ni-l amintim exact,
trebuie să spunem: „am făcut acest păcat cam de atâtea ori pe zi, pe săptămână
sau pe lună.” Trebuie să mărturisim preotului şi împrejurările care
schimbă felul păcatelor (împrejurările care agravează păcatele): de exemplu, în
cazul minciunii, una e o minciună inofensivă, spusă în glumă, şi cu totul
altceva e o minciună prin care se face rău cuiva.
Dacă
cineva uită să mărturisească un păcat sau mai multe, nu-i nimic, spovada este
bună şi este suficient dacă îl (le) mărturiseşte la spovada următoare sau la
spovada la care îşi aduce aminte de ele. Dar dacă de ruşine sau din alt motiv
ascunde un păcat de care îşi aduce aminte, atunci face spovadă rea, adică
spovadă care nu e valabilă şi face un alt păcat, că a ascuns. O spovadă rău
facută se repară mărturisind preotului care este păcatul pe care l-am ascuns
(sau care sunt păcatele pe care le-am ascuns – dacă sunt mai multe),
mărturisind că am ascuns acel păcat (sau acele păcate – dacă sunt mai multe),
mărturisind la câte spovezi am ascuns acel păcat (acele păcate) şi mărturisind
din nou păcatele mărturisite la acele spovezi rău făcute. Spovada este între
penitent, preot și Dumnezeu, iar Dumnezeu știe totul, pe el nu-l putem minți,
deci penitentul să nu ascundă vreun păcat de care își aduce aminte, pentru că,
dacă ascunde, nu are niciun folos din spovadă, face o spovadă rea și face încă
un păcat că a ascuns, iar spovada rea trebuie reparată, așa cum am
explicat. De asemenea, se poate face spovadă
generală (la care să mărturisim toate păcatele de care ne aducem aminte din tot
timpul vieţii, de când eram copii şi până la momentul actual şi numărul lor, iar
dacă sunt păcate al căror număr nu ni-l amintim exact, să mărturisim măcar cu
aproximaţie numărul lor, precum şi împrejurările care schimbă felul lor / care
le agravează) şi, dacă au existat şi păcate ascunse şi, deci, spovezi rele,
trebuie precizat preotului care este păcatul pe care l-am ascuns (sau care sunt
păcatele pe care le-am ascuns – dacă sunt mai multe), spunând că am ascuns acel
păcat (sau acele păcate), spunând la câte spovezi am ascuns acel păcat (acele
păcate) şi mărturisind din nou păcatele mărturisite la acele spovezi rău
făcute.
5)
Îndeplinirea pocăinţei (se mai numeşte canon) dată de preot: de regulă un număr
de rugăciuni sau altceva, ce decide preotul. După mărturisire preotul dă
dezlegarea de păcate adică iertarea de păcate şi stabileşte canonul.
Scrisoarea pastorală de Paşti a PS Petru Gherghel, Episcop Catolic de Iaşi:
http://www.ercis.ro/actualitate/viata.asp?id=20150402
Câteva versuri emoţionante scrise de Traian Dorz:
Isuse, Vesnic Calator
Isuse, Vesnic Calator Prin lumea de pacate,
Tu bati strain si iubitor La usile-ncuiate.
Nimic Tu nu-i ceri nimanui, Când bati si-astepti sa vina,
Ci vrei sa lasi în viata lui, Din viata Ta Divină.
Ai vrea din viata Ta sa-i dai, Caci viata lui e moarta,
Dar el sta-nchis, Tu plângi si stai Afara lânga poarta.
Eram copil când Te-am vazut Si-n poarta mea, Straine,
Si sa-Ti deschid ai tot batut Sa intri si la mine.
Dar lumea-mi spuse sa nu vin, Caci viata Ta-i amara,
Am vreme, colo, mai târziu... Si Te-am lasat afara.
De-atunci trecura ani sirag Pe viata-mi amarâta,
Iar tu stateai, Isuse drag, La poarta-mi zavorâta.
Târziu, Ti-am auzit din nou Chemarea Ta duioasa,
Înceata, stinsa, un ecou: „O, lasa-Ma în casa!
O, las’ în viata ta sa vin Cu pacea Mea cereasca
Cum lumea-ntreaga n-ar putea Nicicând sa-ti daruiasca.“
Dar lumea-mi spuse sa Te las Afara si-asta data;
Tu iar la usa ai ramas Si usa încuiata.
Te-am auzit ani multi, pe rând, Chemându-ma pe nume,
Dar n-am deschis, iar Tu, plângând, Te-ai dus strain în lume...
Iar astazi, singur ma-nfior De-a’ mele fapte rele,
Isuse, si Te chem cu dor În noaptea vietii mele.
Mai vino iar, Isuse blând, Mai bate iar o data!
Te-astept cu sufletul plângând Si usa descuiata...
De asemenea, accesând linkul următor, după filmul Isus din Nazaret, găsiţi şi alte filme creştine foarte interesante:
Articol care arată că cercetătorii demonstrează existența lui Dumnezeu cu ajutorul științei
https://www.mediafax.ro/life-inedit/dumnezeu-stiinta-dovezile-cercetatorii-se-folosesc-de-stiinta-pentru-a-demonstra-ca-dumnezeu-exista-20293878Recomand şi documentarul Minuni Euharistice (subtitrat în română). Este un documentar foarte interesant despre minuni şi mai ales prezenţa reală a Domnului Isus Cristos în Euharistie, confirmată şi de investigaţiile ştiinţifice. Documentarul e prezentat chiar de un fost ateu. Poate fi urmărit accesând:
Recomand şi o serie de articole cu titlul „Douăzeci de argumente
pentru existenţa lui Dumnezeu”, care pot fi citite în revista Lumea Catholică,
inclusiv pe internet, accesând linkul următor. Citiți și trimiteți mai
departe:
http://www.lumea.catholica.ro/serii/argumente-pentru-existenta-lui-dumnezeu/
Precizare foarte importantă: să nu confundăm exorcismul cu Taina Pocăinței de păcate. Exorcismul este un ritual pentru scoaterea diavolilor din oamenii posedați, dar curățirea sufletului de păcate se face numai prin Taina Pocăinței, așa cum am explicat mai sus.
O melodie superbă: Simina și Gabriela - A înviat!
.jpg)
